Ziua a patra la Oloimero Dimotiko Sxoleio Perioxis Bathylakkov, școala-gazdă din Kozani, Grecia, a fost dedicată nu numai finalizării resurselor colaborative create de participanți în cadrul mobilității, ci și colectării feedback-ului din partea participanților români la mobilitatea de grup pentru elevi și misiunea de observare de tip job-shadowing și certificării oficiale a participării la mobilitate.
Chestionarele și sondajele de evaluare finală au fost analizate pentru a verifica îndeplinirea așteptărilor inițiale și experiența acumulată în timpul mobilității transnaționale din Grecia. Evaluarea formativă a permis, de asemenea, monitorizarea progresului elevilor și cadrelor didactice, și a oferit feedback valoros pentru ca profesorii să își îmbunătățească metodele de predare-evaluare, iar elevii să își optimizeze procesul de învățare. La finalul mobilității, au fost identificate punctele forte și punctele slabe, propunându-se soluții și schimbări pentru domeniile care necesită îmbunătățire.
Participanții au primit certificate oficiale pentru contribuția lor la mobilitatea internațională din cadrul proiectului Erasmus 2024-1-RO01-KA121-SCH-000206543, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Liceul Teoretic "Radu Vlădescu" în cel de-al doilea an al Acreditării Erasmus, și pentru progresul înregistrat, fapt care le-a sporit atât încrederea în sine, cât și nivelul stimei de sine.