Cele mai importante activități din programul acestei zile au fost reunite într-un spectacol de promovare a obiceiurilor și tradițiilor românești și bulgare.
După o activitate care a vizat recunoașterea patrimoniului cultural european comun și prezentarea potențialului turistic al celor două țări membre ale Uniunii Europene, tânăra generație de elevi și-a încântat audiența cu momente cultural-artistice de neuitat, care au reușit, în mod cert, să contribuie la atingerea unei dimensiuni esențiale a obiectivului Erasmus+ al școlii noastre în primul an al Acreditării: promovarea diversității culturale și lingvistice prin mobilități transnaționale.
În loc de concluzii, putem afirma cu toată convingerea că, într-o lume în continuă schimbare, elevii noștri sunt lumina care ne călăuzește către un viitor mai bun și mai tolerant.
Într-o Europă atât de bogată în diversitate culturală și lingvistică, fiecare copil este o comoară, aducând cu el nu doar propria identitate, ci și o bucată din mozaicul cultural al continentului nostru.
Rolul copiilor în promovarea diversității culturale și lingvistice este esențial. Prin învățarea și îmbrățișarea diferitelor limbi și culturi, ei devin ambasadori ai înțelegerii și respectului reciproc, fiecare cuvânt învățat, fiecare obicei sau tradiție împărtășită și fiecare prietenie construită peste granițele culturale contribuind la întărirea legăturilor noastre și la crearea unei societăți europene mai unite și mai armonioase.
Haideți să încurajăm colaborarea între copiii noștri, să le oferim oportunități de a explora și de a înțelege lumea din jurul lor, să îi învățăm că diversitatea este un lucru minunat și că avem multe de învățat unii de la alții!
Mulțumim, Erasmus, pentru că ne-ai oferit șansa de a le fi alături în călătoria lor către înțelegerea și respectul pentru diversitatea culturală și lingvistică a Europei, pentru că ei au potențialul de a construi un viitor mai solidar, mai tolerant și mai unit!
Mulțumim, minunată comunitate școlară “Stefan Karadzha” din Iskra, Bulgaria, pentru toată prietenia, ospitalitatea, generozitatea și optimismul dumneavoastră, pentru toate aceste valori și atitudini inestimabile, pe care promitem să le transmitem mai departe, ca pe o moștenire spirituală nemuritoare!
“The European Commission support for the production of this publication does not constitute an endorsement of the contents which reflects the views only of the authors, and the National Agency and Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein”. /„Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei”.
No comments:
Post a Comment